Le oferim o casa calduroasa, mese atent pregatite, hainute si toata grija si iubirea noastra, acestea sunt esentiale. Insa cate jucari are nevoie, cate poate avea, dulciurile sunt permise, daca da cate...?! Fiecare parinte este intr-o mare masura constrans de venituri, insa daca ni s-ar lua de pe umeri povara banilor, unde am putea spune stop?!
Part. 1
Fiul meu maine implineste 2 anisori si jumate, 30 de luni...si in tot acest timp am acumulat exagerat de multe jucarii, multe cumparate pe fuga, destule la insistentele lui, altele primite de el drept cadou de la rude si prieteni. In ciuda diversitatii lor si a numarului care tind sa cred ca e prea mare, el nu se joaca decat rareori si pentru putin timp cu cate una...ulterior ele ajung iarasi in aceleasi locuri, in care sunt suprapuse si indesate pentru a putea face loc altora, noi...Cu fiecare dram de energie imi arata plin de personalitate ca mai doreste sa adauge cate una la o colectie plina de praf. Magazinele sunt deja bunii lui prieteni, vanzatoarele stiu ca e greu sa spui nu, si arata cu zambetul pe buze orice produs pe care prichindelul le indica cu degetul sau aratator imens de 3 cm. Cum ii poti spune nu cand ii vezi lacrima de crocodil aparand nicidecum timid in coltul ochisorului?! ...si asa mai cad prada o data, astfel ajungand acasa cu un sentiment de vinovatie mascat de amagirea ca se va juca cu acel ceva pret de zile bune... Insa dupa un timp “ceva-ul” ajunge indesat pe sub pat sau mai rau, aruncat la gunoi... Astfel mai promit o data ca nu voi mai cadea prada acestor cereri si sper ca cu timpul va invata ca trebuie sa ceara numai ce isi doreste cu adevarat si numai daca are cu adevarat nevoie...pacat ca am inceput si eu sa cred din ce in ce mai greu in propriile mele puteri de convingere. Insa cu uimire realizez ca de fiecare data cand piticul este implicat intr-un proiect cu noi, devine vrajit de tot ceea ce facem. Pana si curatenia ii surade daca ne implicam cu totii. Astfel desenam impreuna, ne asezam cu lanterna sub un cearsaf si ne prefacem ca e noapte sau citim povesti impreuna. Pana si o banala oala batuta in forta cu o lingura de lemn in timp ce spal vasele, devine mai interesanta decat oricare dintre cele 2 tobe care stau suprapuse in debara. Analizand astfel situatia simt ca trebuie sa ma educ pe mine insami inainte sa il pot invata pe el ce ii trebuie si ce nu. Atunci cand noi ca si parinti suntem in intregime siguri ca trebuie sa ii luam ceva, pai atunci e musai, iar un copil cuminte va intelege asta pe deplin.
