Unde ne mai ducem copiii in Slobozia?

                Locuind asemeni multora, intr-un oras oarecum mic, ma confrunt cu lipsa de spatii amenajate pentru copii. Avem 2 parcuri mai mari in Slobozia, insa aleile nematurate, pline de mucuri de tigara, prezervative folosite, aruncate pe banci si multe alte deseuri care impodobesc natura muribunda, le transforma mai mult in atractii pentru tinerii care nu au bani sa bea o cafea, decat pentru prescolari. In ciuda acestor factori, le vizitam deoarece alternative nu avem.  Nu exista decat un spatiu inchis, si acela inghesuit intre sala de bowling, bar, fast food, “pacanele” si altele...

                Printre caini fara botnite, biciclisti care se plimba pe alei ca pe sosea, sau cei care abia acum descopera rolele, este dificil sa ii dai drumul la mana unui copil de 2-3 ani. Pe topogane vezi si adolescenti supraponderali, ca se dau fara jena, balansoarele sunt de obicei ocupate de indragostiti, multe dintre casute sau turnuri sunt distruse la scurt timp.  

                Nici macar joaca in nisip pe timp de vara nu mai este ce a fost.  Imi aduc aminte ingrozita cum a fost anul trecut..lipsa de spatii ii impinge pe parinti in singurele zone din parcuri, amenajate pentru copii.  Si astfel te trezesti stand la coada ca sa poata si fiul tau sa se joace in nisip, sau sa se dea in leagan.  Ii vezi in tarcul de numai cativa metrii, ingramaditi, dandu-si coate, ca sa aiba loc sa faca o ratusca in nisip. Asta in timp ce stau in soare, deoarece cel putin unde alegeam sa mergem noi, nu era pic de umbra, insa nisipul era ceva mai curat. Asta poate si pentru ca in toata zona respectiva nu erau aduse banci, iar ele erau atractia principala pentru cei care nu aveau copil insa se prezentau zilnic acolo.

                Atat timp cat nu se iau anumite masuri, bine ca avem un supermarchet, si multi copilasi sunt vrajiti de multitudinea de culori, produse, jucarii... In rest...

Copilul si televizorul

      Pana acum cativa ani nu erau cunoscute efectele nocive ale televizorului in viata noastra. Insa acum, din ce in ce mai des suntem atentionati in legatura acest lucru. Un copil pana in 2 ani nu ar trebui sa se uite deloc la televizor, in timp ce unul cu varsta cuprinsa intre 2 si 5 ani se poate uita numai maxim 2 ore pe zi, recomanda pediatrii si psihologii. Insa majoritatea, in calitate de parinti, nu iau in considerare aceste afirmatii.
    Avand in vedere ca aproape orice jucarie, indiferent de natura ei(educativa, interactiva, etc...) nu il captiveaza pe copilul modern decat temporar, singura solutie la indemana ramane televizorul. Desigur ca multe desene animate sunt instructive si educative insa nu toate programele sunt indicate pentru ei. In ciuda acestui fapt ne uitam la filme impreuna cu ei, considerand ca ei nu pricep ce se intampla cu adevarat, sau lasam stirile de la ora 5 cu volum ridicat incat sa putem spala vasele in timp ce le auzim.
    Fiul meu are 2 ani si jumatate, si petrece cateva ore la televizor zilnic urmarind desenele preferante: Pingu, Tom si Jerry, Gazoon si Mio Mao. Mi-as dori sa limitez pe cat posibil accesul lui la televizor insa, intr-o perioada in care ma regasesc neavand suficient timp liber pentru a face tot ce imi propun, recunosc umil ca dau drumul la televizor pe desene animate pentru ca doar atunci el sta cuminte iar eu imi pot face treburile casnice linistita. De asemenea folosesc televizorul si ca metoda de rasplata sau pedeapsa dupa caz, acest lucru dovedindu-se mai eficient decat alte metode. Nu este ideal insa consider ca nu sunt singura care procedeaza astfel.
   Ceea ce consider insa dezarmant este ca aceasta metoda a devenit o practica uzuala in crese si gradinite, acolo unde copilasii sunt ingrijiti de persoane specializate in acest sens. Deschid televizorul de cand ajunge primul copil, il sting cat acestia dorm, iar pe urma acceasi poveste. Cum poti atrage atentia acestui fapt atat timp cat si tu te simti cu musca pe caciula?
    Din ce in ce mai multi copii prescolari au deficiente grave in vorbit, sa fie televizorul intradevar unul dintre motive? Consider ca trebuie sa analizam situatia cu atat mai mult cu cat din ce in ce mai multe programe destinate copiilor au devenit mult prea violente in limbaj si comportament sau cu anumite conotatii.

Necesar sau moft?

Part.2

    Orice parinte responsabil incearca din rasputeri sa ii ofere copilului sau tot ceea ce este mai bun in lumea asta, desi asta se dovedeste a fi din ce in ce mai greu dupa parerea mea. Cand stam sa ne gandim la sucuri si dulciuri pentru copii, parerile sunt oarecum impartite. Unii care nu accepta de fel sa ofere copiilor dulciuri si sucuri cumparate din magazin, altii care nu au nicio problema cu ele si o ultima categorie care se afla undeva la mijloc, in care ma numar si eu. Desi ii fac fiului meu zilnic sucuri din fructe proaspete si pe cat posibil romanesti si/sau eco si incerc sa pregatesc cat de des pot prajiturele in casa, precum si gustarele exista momente in care ii cumpar prajiturele sau sucuri din magazin. Avand in vedere ca suntem bombardati cu reclame media in care imaginile sugestive creeaza un apetit exagerat al puisorilor nostrii precum si magazinele care ofera o multitudine de produse, este destul de dificil sa refuzi sa cumperi macar cateva dintre ele. Este oare necesar sa ii oferim copilului cu varsta mai mica de 10 ani macar rareori cate ceva cumparat din magazin sau din contra acest lucru este in defavoarea lui?
    Reclamele nu sunt intotdeauna ceea ce par, de asta m-am lovit de cele mai multe ori incercand sa aflu ce este mai sanatos dintre toate aceste gustari nesanatoase.... Sucuri "naturale" care contin diversi aditivi, cea mai recenta stire pentru mine a fost folosirea cosenilei ca si colorant pentru diverse sucuri, iaurtele s.a.m.d.. Cosenila este un colorant produs din pulberea obţinută prin zdrobirea femelei unei insecte numite: coşenilă. Folosirea acestui colorant ca si inlocuitor natural al celor artificiale, nu ma linisteste deloc, din contra. Cum ii pot servi puiului ca si gustare iaurtele cu zeama de gandaci? Si totusi reclamele spun clar: 100% natural....1000% gretos as mai adauga eu...
    "Ignorance is bliss" este o vorba..sa fie in intregime adevarat? Oare bunicii nostrii ne cresteau parintii mai fericiti deoarece nu stiau exact ceea ce mananca, in cazul de fata..?! Puteti spune ca nu era o astfel de diversitate si pe vremea lor si va pot da partial dreptate, insa foarte multi foloseau margarina pentru sandwisuri iar astazi daca dam o cautare simpla putem observa ca aceasta este mai mult plastic decat aliment, spre exemplu.

   Intr-o perioada de criza, in care ambii parinti trebuie sa munceasca pentru a aduce un venit suficient in casa, stau sa ma gandesc cate mame mai stau sa faca prajituri sau alte gustari, astfel incat niciodata prichindelul sa nu simta nevoia de altceva. Si totusi el va pofti, asta e o certitudine, indiferent de efortul nostru. Cu cat le vom interzice mai mult ceva, cu atata acesta va deveni mai ravnit. De am putea sa ii monitorizam fiecare gram pe care il ingereaza, de am putea sa ii modelam fiecare pofta...Insa nu putem, decat pe alocuri....Trebuie sa incercam sa ii oferim ceea ce este mai bun pentru el, trebuie sa realizam care este diferenta intre ceea ce este oarecum necesar si ce devine moft sau chiar daunator.