Unde ne mai ducem copiii in Slobozia?

                Locuind asemeni multora, intr-un oras oarecum mic, ma confrunt cu lipsa de spatii amenajate pentru copii. Avem 2 parcuri mai mari in Slobozia, insa aleile nematurate, pline de mucuri de tigara, prezervative folosite, aruncate pe banci si multe alte deseuri care impodobesc natura muribunda, le transforma mai mult in atractii pentru tinerii care nu au bani sa bea o cafea, decat pentru prescolari. In ciuda acestor factori, le vizitam deoarece alternative nu avem.  Nu exista decat un spatiu inchis, si acela inghesuit intre sala de bowling, bar, fast food, “pacanele” si altele...

                Printre caini fara botnite, biciclisti care se plimba pe alei ca pe sosea, sau cei care abia acum descopera rolele, este dificil sa ii dai drumul la mana unui copil de 2-3 ani. Pe topogane vezi si adolescenti supraponderali, ca se dau fara jena, balansoarele sunt de obicei ocupate de indragostiti, multe dintre casute sau turnuri sunt distruse la scurt timp.  

                Nici macar joaca in nisip pe timp de vara nu mai este ce a fost.  Imi aduc aminte ingrozita cum a fost anul trecut..lipsa de spatii ii impinge pe parinti in singurele zone din parcuri, amenajate pentru copii.  Si astfel te trezesti stand la coada ca sa poata si fiul tau sa se joace in nisip, sau sa se dea in leagan.  Ii vezi in tarcul de numai cativa metrii, ingramaditi, dandu-si coate, ca sa aiba loc sa faca o ratusca in nisip. Asta in timp ce stau in soare, deoarece cel putin unde alegeam sa mergem noi, nu era pic de umbra, insa nisipul era ceva mai curat. Asta poate si pentru ca in toata zona respectiva nu erau aduse banci, iar ele erau atractia principala pentru cei care nu aveau copil insa se prezentau zilnic acolo.

                Atat timp cat nu se iau anumite masuri, bine ca avem un supermarchet, si multi copilasi sunt vrajiti de multitudinea de culori, produse, jucarii... In rest...

Copilul si televizorul

      Pana acum cativa ani nu erau cunoscute efectele nocive ale televizorului in viata noastra. Insa acum, din ce in ce mai des suntem atentionati in legatura acest lucru. Un copil pana in 2 ani nu ar trebui sa se uite deloc la televizor, in timp ce unul cu varsta cuprinsa intre 2 si 5 ani se poate uita numai maxim 2 ore pe zi, recomanda pediatrii si psihologii. Insa majoritatea, in calitate de parinti, nu iau in considerare aceste afirmatii.
    Avand in vedere ca aproape orice jucarie, indiferent de natura ei(educativa, interactiva, etc...) nu il captiveaza pe copilul modern decat temporar, singura solutie la indemana ramane televizorul. Desigur ca multe desene animate sunt instructive si educative insa nu toate programele sunt indicate pentru ei. In ciuda acestui fapt ne uitam la filme impreuna cu ei, considerand ca ei nu pricep ce se intampla cu adevarat, sau lasam stirile de la ora 5 cu volum ridicat incat sa putem spala vasele in timp ce le auzim.
    Fiul meu are 2 ani si jumatate, si petrece cateva ore la televizor zilnic urmarind desenele preferante: Pingu, Tom si Jerry, Gazoon si Mio Mao. Mi-as dori sa limitez pe cat posibil accesul lui la televizor insa, intr-o perioada in care ma regasesc neavand suficient timp liber pentru a face tot ce imi propun, recunosc umil ca dau drumul la televizor pe desene animate pentru ca doar atunci el sta cuminte iar eu imi pot face treburile casnice linistita. De asemenea folosesc televizorul si ca metoda de rasplata sau pedeapsa dupa caz, acest lucru dovedindu-se mai eficient decat alte metode. Nu este ideal insa consider ca nu sunt singura care procedeaza astfel.
   Ceea ce consider insa dezarmant este ca aceasta metoda a devenit o practica uzuala in crese si gradinite, acolo unde copilasii sunt ingrijiti de persoane specializate in acest sens. Deschid televizorul de cand ajunge primul copil, il sting cat acestia dorm, iar pe urma acceasi poveste. Cum poti atrage atentia acestui fapt atat timp cat si tu te simti cu musca pe caciula?
    Din ce in ce mai multi copii prescolari au deficiente grave in vorbit, sa fie televizorul intradevar unul dintre motive? Consider ca trebuie sa analizam situatia cu atat mai mult cu cat din ce in ce mai multe programe destinate copiilor au devenit mult prea violente in limbaj si comportament sau cu anumite conotatii.

Necesar sau moft?

Part.2

    Orice parinte responsabil incearca din rasputeri sa ii ofere copilului sau tot ceea ce este mai bun in lumea asta, desi asta se dovedeste a fi din ce in ce mai greu dupa parerea mea. Cand stam sa ne gandim la sucuri si dulciuri pentru copii, parerile sunt oarecum impartite. Unii care nu accepta de fel sa ofere copiilor dulciuri si sucuri cumparate din magazin, altii care nu au nicio problema cu ele si o ultima categorie care se afla undeva la mijloc, in care ma numar si eu. Desi ii fac fiului meu zilnic sucuri din fructe proaspete si pe cat posibil romanesti si/sau eco si incerc sa pregatesc cat de des pot prajiturele in casa, precum si gustarele exista momente in care ii cumpar prajiturele sau sucuri din magazin. Avand in vedere ca suntem bombardati cu reclame media in care imaginile sugestive creeaza un apetit exagerat al puisorilor nostrii precum si magazinele care ofera o multitudine de produse, este destul de dificil sa refuzi sa cumperi macar cateva dintre ele. Este oare necesar sa ii oferim copilului cu varsta mai mica de 10 ani macar rareori cate ceva cumparat din magazin sau din contra acest lucru este in defavoarea lui?
    Reclamele nu sunt intotdeauna ceea ce par, de asta m-am lovit de cele mai multe ori incercand sa aflu ce este mai sanatos dintre toate aceste gustari nesanatoase.... Sucuri "naturale" care contin diversi aditivi, cea mai recenta stire pentru mine a fost folosirea cosenilei ca si colorant pentru diverse sucuri, iaurtele s.a.m.d.. Cosenila este un colorant produs din pulberea obţinută prin zdrobirea femelei unei insecte numite: coşenilă. Folosirea acestui colorant ca si inlocuitor natural al celor artificiale, nu ma linisteste deloc, din contra. Cum ii pot servi puiului ca si gustare iaurtele cu zeama de gandaci? Si totusi reclamele spun clar: 100% natural....1000% gretos as mai adauga eu...
    "Ignorance is bliss" este o vorba..sa fie in intregime adevarat? Oare bunicii nostrii ne cresteau parintii mai fericiti deoarece nu stiau exact ceea ce mananca, in cazul de fata..?! Puteti spune ca nu era o astfel de diversitate si pe vremea lor si va pot da partial dreptate, insa foarte multi foloseau margarina pentru sandwisuri iar astazi daca dam o cautare simpla putem observa ca aceasta este mai mult plastic decat aliment, spre exemplu.

   Intr-o perioada de criza, in care ambii parinti trebuie sa munceasca pentru a aduce un venit suficient in casa, stau sa ma gandesc cate mame mai stau sa faca prajituri sau alte gustari, astfel incat niciodata prichindelul sa nu simta nevoia de altceva. Si totusi el va pofti, asta e o certitudine, indiferent de efortul nostru. Cu cat le vom interzice mai mult ceva, cu atata acesta va deveni mai ravnit. De am putea sa ii monitorizam fiecare gram pe care il ingereaza, de am putea sa ii modelam fiecare pofta...Insa nu putem, decat pe alocuri....Trebuie sa incercam sa ii oferim ceea ce este mai bun pentru el, trebuie sa realizam care este diferenta intre ceea ce este oarecum necesar si ce devine moft sau chiar daunator.

Necesar sau moft?

Orice parinte isi doreste sa ofere copiilor sai absolut tot ce are acesta din urma nevoie. Insa de ce are nevoie exact un copil?! Cat este suficient si cat este moft? Care este limita care pare atat de clar delimitata de altii, astfel incat copilul tau sa nu fie unul “rasfatat” si nici sa ii refuz ceva ce ar trebui sa aiba?!
Le oferim o casa calduroasa, mese atent pregatite, hainute si toata grija si iubirea noastra, acestea sunt esentiale. Insa cate jucari are nevoie, cate poate avea, dulciurile sunt permise, daca da cate...?!  Fiecare parinte este intr-o mare masura constrans de venituri, insa daca ni s-ar lua de pe umeri povara banilor, unde am putea spune stop?!

 

Part. 1

Fiul meu maine implineste 2 anisori si jumate, 30 de luni...si in tot acest timp am acumulat exagerat de multe jucarii, multe cumparate pe fuga,  destule la insistentele lui, altele primite de el drept cadou de la rude si prieteni. In ciuda diversitatii lor si a numarului care tind sa cred ca e prea mare, el nu se joaca decat rareori si pentru putin timp cu cate una...ulterior ele ajung iarasi in aceleasi locuri, in care sunt suprapuse si indesate pentru a putea face loc altora, noi...Cu fiecare dram de energie imi arata plin de personalitate ca mai doreste sa adauge cate una la o colectie plina de praf. Magazinele sunt deja bunii lui prieteni, vanzatoarele stiu ca e greu sa spui nu, si arata cu zambetul pe buze orice produs pe care prichindelul le indica cu degetul sau aratator imens de 3 cm. Cum ii poti spune nu cand ii vezi lacrima de crocodil aparand nicidecum timid in coltul ochisorului?! ...si asa mai cad prada o data, astfel ajungand acasa cu un sentiment de vinovatie mascat de amagirea ca se va juca cu acel ceva pret de zile bune... Insa dupa un timp “ceva-ul” ajunge indesat pe sub pat sau mai rau, aruncat la gunoi... Astfel mai promit o data ca nu voi mai cadea prada acestor cereri si sper ca cu timpul va invata ca trebuie sa ceara numai ce isi doreste cu adevarat si numai daca are cu adevarat nevoie...pacat ca am inceput si eu sa cred din ce in ce mai greu in propriile mele puteri de convingere. Insa cu uimire realizez ca de fiecare data cand piticul este implicat intr-un proiect cu noi, devine vrajit de tot ceea ce facem. Pana si curatenia ii surade daca ne implicam cu totii. Astfel desenam impreuna, ne asezam cu lanterna sub un cearsaf si ne prefacem ca e noapte sau citim povesti impreuna. Pana si o banala oala batuta in forta cu o lingura de lemn in timp ce spal vasele, devine mai interesanta decat oricare dintre cele 2 tobe care stau suprapuse in debara. Analizand astfel situatia simt ca trebuie sa ma educ pe mine insami inainte sa il pot invata pe el ce ii trebuie si ce nu. Atunci cand noi ca si parinti suntem in intregime siguri ca trebuie sa ii luam ceva, pai atunci e musai, iar un copil cuminte va intelege asta pe deplin.

“Carpe Diem”

“Carpe Diem”

Timpul nu trece in mod uniform.  Oricat de tare ar incerca sa ma convinga stiinta exacta care explica concret ca o “ora” este sinonim cu “60 de minute”, eu nu pot fi nicidecum de acord.  Ultimile 30 de luni din viata mea pot jura ca sunt similare cu 30 de zile..sau poate nici atat..privesc cu nesat fiecare poza, urmaresc  cu intensitate fiecare filmulet si nu realizez cum a putut sa treaca atata timp pe langa mine fara sa realizez intradevar cat de repede decurge totul. Parca mai ieri mi-am tinut baiatul in brate pentru prima data, si totusi a trecut atat de mult timp. Desi sunt curioasa ce-mi vor aduce urmatoarele 30 de luni , doresc astazi sa fac o pauza, sau poate chiar sa derulez. Imi doresc toate durerile sfasietoare din nou, doar pentru a putea simti din nou miracolul vieti, nasterea si tot ce implica ea. Imi doresc tot ce am avut sa simt din nou si din nou. Imi doresc toata durerea si greutatea vietii inapoi, doar pentru a putea re-beneficia de lucrurile bune care s-au intamplat deja. Pozele nu imi sunt suficiente, filmulete prea scurte…amintirile nu atat de exacte pe cat mi-as dori. Regret ca nu mai retin exact cum arata fiul meu la 4 luni si 3 zile, exact in acea dimineata, cand s-a trezit, sau cum i-am facut baie la 5 luni si 10 zile sa spunem. Din pacate mintea umana nu ne permite sa facem back-up la tot ce s-a intamplat. Acum dupa 30 de luni, miile de poze si zecile de filmulete amuzante, imi trezesc un soi de sentiment melancolic pe care incep sa il detesc. Cum poti imbratisa cu adevarat clipa in care traiesti astfel incat si dupa ce ii dai drumul, aceasta sa fie permanent accesibila?! Imi doresc sa dau totul inapoi in aceeasi masura in care doresc sa fiu partasa la propriul meu viitor. Doresc sa observ din prim plan urmatoarele 30 de zile,luni, ani... Privesc cu un aer temator in propriul meu viitor, printre multele semne de intrebare ivite, si observ un final...recunosc umil ca am uitat ceva...Prezentul!!!

Venirea pe lume

Copilul, aceasta minune...
Un copil nu se naste din nimic. Se naste din noi, din interiorul nostru. Ii oferim posibilitatea de a se intrupa, de a se organiza ca mentalitate, dar esenta ii apartine in totalitate. Copilul se regaseste si se analizeaza pentru a transmite generatiei care urmeaza drumul cultural al grupului uman din care face parte. Vechea idee, ca o anumita educatie impinge copilul, devenit adult, sa se comporte in conformitate cu parintii sai, este depasita, aceasta plecand dintr-un principiu absurd de neschimbat.

Orice copil este aducator de nou. Este puntea dintre generatii, care asigura stabilitatea si favorizeaza schimbari.

Dragoste la prima vedere

Am simtit cum creste timid in pantecul meu timp de 9 luni. Am incercat sa imi inchipui cum va arata, ce voi simti cand il voi tine in brate pentru prima data insa nu mi-am imaginat niciodata cat va fii de special acel moment. M-am indragostit pe loc de aceasta fiinta nemaipomenita pentru mine. Imi tremurau mainile, imi era teama sa nu il ranesc. As fii vrut sa il tin in brate ore in sir. Simteam o emotie grozava in fiecare celula, iar inima, inima era parca pe cale sa explodeze! Ii auzeam bataile undeva in fundal...

  Iar el, era perfect. Semana nu cu mine sau cu tatal lui, Fiul meu semana cu el insusi. In acea clipa am realizat ca nu il pot confunda niciodata, cat mi-era teama de asta... Sa merg intr-o camera plina cu ingerasi si sa nu stiu care din ei, prin plansul lor induiosator, ma cheama.

A deschis ochisorii lui imensi si m-a privit, il iubeam deja, parca de o viata intreaga....

Parculetul copiilor

Fiecare bebelus ajunge la un moment dat, pentru prima oara intr-un parculet. Iar expresia de uimire pe care o surprinzi pe fetisoara lui dulce e de nepretuit. Ajunge intr-o lume de vis, plina de jucarii gigant, si...omuleti asemanatori lui. Ii observi amuzat cum comunica intre ei intr-un limbaj codificat si cum se amuza unul de altul...

     Acum cateva zile am fost cu fiul meu Andrei si cu cea mai buna prietena in parculet, si pentru prima data l-am dat jos din caruciorul in care dorea sa isi faca siesta, si l-am dat in topogan. Radia de fericire, si dorea din ce in ce mai mult. A facut cativa pasi timizi in nisip si pe urma l-am sustinut pe tati care juca fotbal cu niste prieteni. Gangurea asa cum stia mai bine si radea ori de cate ori se apropia. Era fascinat de mingie insa si de iarba pe care se asezase. Oare cat de minunate ii pot parea niste buruieni?!

Am ajuns acasa obositi dupa atata efort insa extrem de fericiti.

Bebelusi gol-goluti...

In fiecare zi ii imbracam cu fel de fel de hainute colorate, blugi cu buzunare minuscule, camasute cu mesaje haioase, caciulite cu urechiuse... se gasesc pe piata o gramada de lucrusoare traznite care ne atrag atunci cand vine vorba de vestimentia celor mici. Insa ei se simt cel mai bine cand sunt dezbracati si pot umbla asa in voie. Nu mai sunt deranjati de nimic si zambesc din orice gest pe care il facem. Cer prin semne si gangureli sa fie alintati si gadilati si profita din plin de aceste momente cand nu mai sunt constransi de materiale, uneori prea incomode pentru un corp atat de mic si gingas aflat in crestere.

Varsta propice

Dragostea nu are varsta, te poti indragosti la fel de intens si la 18 dar si la 70 de ani. Bineinteles, comportamentul unei persoane indragostite la 70 de ani poate fii diferit radical fata de cel al unui adolescent. Insa tind sa cred ca pentru a deveni parinte e nevoie sa ai o anumita stare, o anumita experienta de viata si de ce nu, o anumita varsta. Intr-adevar, e foarte usor sa ai un copil, doi, o echipa de fotbal, insa pentru a deveni parinte e necesar sa renunti la o parte considerabila din tine, pentru el. Trebuie sa faci asta fara sa astepti ceva din partea lui. E greu sa fii parinte tanar, e aproape imposibil sa devii parinte la batranete. Pentru un tanar oarecare, lipseste de multe ori o situatie financiara stabila, lipseste seriozitatea si experienta de viata. E foarte posibil sa fie speriati de cele mai banale probleme ale micutului. Iar persoanele mai in varsta, desi pot avea toate calitatile ce lipsesc mai mult sau mai putin tinerilor, duc lipsa de cele mai multe ori de rabdare. Uita sa mai traiasca cu acea intensitate adolescentina viata. Uita pe alocuri ce e tandretea si pot parea uneori mai reci. Asadar consider ca atunci cand gasim calea de mijloc, cand ne consideram pregatiti sa fim parinti inseamna ca este momentul oportun si pentru ingeras sa devina om...

Statul incurajeaza trandavia

                Nu ai bani, chef de munca sau timp? Nu este nicio problema! Statul s-a gandit deja cum sa te rasplateasca. Fie ca vorbim despre ajutor social, care este asemanator unei boli extrem de contagioase si ereditare, sau subventie, care este de toate marimile si felurile, statul incurajeaja lenea.

Majoritatea celor care beneficiaza de legea ajutorului social, Legea 416/2001, privind venitul minim garantat, se plange cum ca este dificil sa iti gasesti un loc de munca in Slobozia si ca singura solutie pe care o au este aceea  de a pleca in strainatate. Intradevar, odata ajunsi acolo, se vad nevoiti sa practice ori cea mai veche meserie din lume, ori o alta meserie, la fel de profitabila, aceea a furtului de oriunde. Se stie ca romanul este inventiv, asadar, atunci cand vrea cu adevarat sa faca bani, se gaseste o metoda, si atat timp cat profitul este cel scontat este perfect, nu mai conteaza modul sau drumul parcurs pana acolo. Dar daca apare vreo problema, si nu se poate apela la varianata ``fugi din tara``, uita de patriotism, ramai aici si incearca sa faci acelasi lucru. Atunci cand Doamne fereste se iveste vreun loc de munca disponbil, ei instinctiv gasesc  un motiv plauzibil pentru a-l evita. Orele de munca pe care trebuie sa le efectueze, si asa putine dupa modesta mea parere, in schimbul ajutorului social mai mult sau mai putin meritat, sunt facute intr-o scarba iesita din comun.  Ei stiu ca statul ii tine in brate si noi, cetatenii de rand nu avem incotro decat sa le ascultam plansetele false si lenea care duhneste a bautura, la fiecare intalnire. Se complac in situatia materiala practic inexistenta si orice sfat este inutil. In mod cert, copiii actualilor beneficiari de ajutor social, vor deveni la randul lor beneficiari de aceasta paine nemeritata, exact asa cum s-a intamplat si de-a lungul timpului. Dar ce putem face….?

In mod cert, ati avut de-a face cu persoane care nu au stiut sa scrie sau sa citeasca, semnatura lor fiind repede inlocuita de o amprenta plina de saliva dezgustatoare . Unii dintre acesti analfabeti de-ai nostrii si-au ridicat vile impunatoare in oras, cu bani proveniti din fel si fel de activitati. Si-au invatat copii ca nu merita sa-si consume timpul pretios la scoala si ca un bonus le-au arat vilele de mai sus proprietate personala sau ale unor rude si le-au oferit cu mare drag una bucata lant de aur sau platina de cateva sute de grame. Asadar sa nu ne mai miram ca prin scolile si gradinitele din Bora si nu numai, bate vantul…Nu este nicio problema, analfabetizarea poate continua linistita, statul ofera alocatii si celor care frecventeaza si altceva decat scoala. Dar ce putem face…?

A reinceput perioada subventiei. E inevitabil sa nu vezi coada interminabila pentru bani nemunciti care se tot mareste pe an ce trece la usile primariei. Au mirosit romanii izul banului de la stat si o data in plus se asigura ca-l vor primi. Au simtit metodele de evitare ale sistemului si  rad pe sub mustata cand vad ca nu are nimeni ce sa le faca. In preajma subventiei  de caldura, indiferent ca vorbim de subventia de lemne sau de gaze naturale, toti gasesc tertipuri care sa le asigure acea mana cereasa. Dar ce putem face…?

Exista insa salarii care nu-i ajung domnului Boc nici pentru o masa modesta la un restaurant respectabil. Exista pensii care nu i-ar ajunge unui parlamentar nici pentru a-si cumpara hartia igienica extra-fina pentru cateva zile.  Dar ce putem face…? Continuam sa privim cum se maresc subventiile, cum se imultesc beneficiarii de ajutor social si cum se darama scolile in timp ce batranii, care au muncit o viata intreaga pentru noi, generatia de azi, incearca cu greu sa imparta 10 lei pentru painea care ar trebui sa ii mai tina in viata inca o luna amara…